Problemele agriculturii in 2020 – desertificarea

Desertificarea este un tip de degradare a terenurilor in zonele uscate, care implica pierderea productivitatii biologice cauzate de procese naturale sau induse de activitati umane, prin care zonele fertile devin din ce in ce mai aride. Poate fi descrisa ca o raspandire a zonelor aride.

Este cauzata de o varietate de factori, cum ar fi prin schimbarile climatice (in special incalzirea globala actuala) si prin supraexploatarea solului, rezultata din activitatea umana.

Cand deserturile apar automat pe parcursul natural al ciclului de viata al unei planete, acesta poate fi numit un fenomen natural; cu toate acestea, atunci cand acestea apar din cauza epuizarii accelerate si necontrolate a substantelor nutritive din sol, care sunt esentiale pentru ca acesta sa ramana arabil, atunci se poate vorbi despre o „moarte” virtuala a solului, care isi urmareste cauza in efectele supraexploatarii umane. Desertificarea este o problema ecologica si globala semnificativa, cu consecinte de amploare asupra conditiilor socio-economice si politice.

Definitii

Inca din 2005, au existat controverse considerabile cu privire la definitia corecta a termenului „desertificare”. Helmut Geist (2005) a identificat peste 100 de definitii formale. Cel mai acceptat termen dintre acestea a fost cel al Dictionarului Universitatii Princeton, care l-a definit drept „procesul de transformare a terenurilor fertile in desert, de obicei ca urmare a defrisarilor, secetei sau a unei agriculturi improprii / necorespunzatoare”.

Cu toate acestea, aceasta intelegere originala a faptului ca desertificarea implica extinderea fizica a deserturilor, a fost respinsa pe masura ce conceptul a evoluat. Desertificarea a fost bine definita in textul Conventiei Natiunilor Unite pentru Combaterea Dezertificarii (UNCCD) drept „degradarea terenului in regiunile sub-umede aride, semi-aride si uscate rezultate din diversi factori, inclusiv variatii climatice si activitati umane”.

O alta contributie majora la aceasta controversa provine din subgruparea tipurilor de desertificare, care se intinde de la punctul de vedere foarte vag, dar care este privit ca „desertul facut de om”, pana la tipul mai larg, dar mai putin concentrat, ca „non-pattern-desert” .

Istorie

Cele mai notabile deserturi din lume au fost formate din procesele naturale care interactioneaza pe intervale lungi de timp. In cea mai mare parte a acestor perioade, deserturile au crescut si s-au micsorat independent de activitatile umane. Paleodeserturile sunt adevarate mari de nisip – acum inactive – deoarece sunt stabilizate de vegetatie, unele extinzandu-se dincolo de marjele actuale ale deserturilor de baza, cum ar fi Sahara, cel mai mare desert fierbinte.

Dovezile istorice arata ca deteriorarea grava si extinsa a terenurilor care a avut loc cu cateva secole in urma in regiunile aride, a avut trei epicentre: Mediterana, Valea Mesopotamiei si Platoul Loess din China, unde populatia era densa.

Cea mai veche discutie despre acest subiect a aparut la scurt timp dupa colonizarea franceza a Africii de Vest, cand Comitet d’Etudes a comandat un studiu privind progresul extinderii preistorice a desertului Sahara.

Zonele afectate

Terenurile uscate ocupa aproximativ 40–41% din suprafata pamantului si gazduiesc peste 2 miliarde de oameni. S-a estimat ca aproximativ 10–20% din zonele uscate sunt deja degradate, suprafata totala afectata de desertificare fiind cuprinsa intre 6 si 12 milioane de kilometri patrati, ca aproximativ 1-6% dintre locuitorii zonelor uscate traiesc in zone desertificate si ca miliarde de oameni sunt amenintati de viitoare desertificari.

Impactul incalzirii globale si al activitatilor umane este foarte bine reprezentat in Sahel. In aceasta zona, nivelul de desertificare este foarte ridicat in comparatie cu alte zone din lume. Toate zonele situate in partea de Est a Africii (adica in regiunea Sahel) sunt caracterizate de un climat uscat, temperaturi calde si precipitatii scazute (300–750 mm precipitatii pe an).

Deci, secetele sunt regula in regiunea Sahel. Unele studii au aratat ca Africa a pierdut aproximativ 650.000 km² din terenurile sale agricole productive in ultimii 50 de ani. Propagarea desertificarii in aceasta zona este considerabila.

Unele statistici au aratat ca, incepand cu 1900, Sahara s-a extins cu 250 km spre sud, pe o intindere de pamant de la Vest la Est, de aproximativ 6.000 km lungime. Sondajul, realizat de Institutul de Cercetare pentru Dezvoltare, a demonstrat ca acest lucru inseamna ca uscaciunea se raspandeste rapid in tarile saheliene. 70% din suprafata arida s-a deteriorat, iar resursele de apa au disparut, ceea ce duce la degradarea solului. Pierderea solului inseamna ca plantele nu se pot inradacina ferm si pot fi dezradacinate de apa torentiala sau vanturile puternice.

Conventia Natiunilor Unite (UNC) spune ca aproximativ sase milioane de cetateni sahelieni ar trebui sa renunte la zonele pustii din Africa sub-Sahariana pentru Africa de Nord si Europa intre 1997 si 2020.

Lacul Ciad, situat in regiunea Sahel, a fost foarte afectat de acest fenomen. Cauza uscarii lacului se datoreaza retragerii irigarii si scaderii anuale a precipitatiilor. Lacul s-a micsorat cu peste 90% din 1987, deplasand milioane de locuitori. Eforturile recente au reusit sa faca unele progrese in directia restaurarii sale, dar se considera ca este in continuare in pericol de a disparea in intregime.

Un alt spatiu important care este afectat de desertificare este desertul Gobi. In prezent, desertul Gobi este cel mai rapid desert in miscare de pe Pamant; Potrivit unor cercetatori, desertul Gobi inghite peste 13300 de km patrati (3,370 km²) de teren anual.

Acest fenomen a distrus multe sate in calea sa. In prezent, fotografiile arata ca desertul Gobi s-a extins enorm de mult. Aceasta provoaca o problema majora pentru oamenii din China. In curand vor trebui sa se ocupe de desert, pe masura ce se apropie. Desi desertul Gobi este inca la o distanta destul de mare de Beijing, raportarile studiilor de teren afirma ca exista dune de nisip mari, care au inceput deja sa se formeze la doar 70 km (43,5 mi) in afara orasului.

America de Sud este o alta zona afectata de desertificare, intrucat 25% din terenuri sunt clasificate ca zone uscate. In Argentina, in special, zonele uscate reprezinta mai mult de jumatate din suprafata totala a terenului, iar desertificarea are potentialul de a perturba aprovizionarea cu hrana a natiunii.

Mongolia este o zona afectata de desertificare din cauza supraincarcarii. In anii 1990 dupa caderea comunismului in tara, oamenii au fost motivati sa devina pastori. Aceasta a dus la dublarea numarului de pastori si la supraexploatarea pajistilor mongole. Acum 90% din pajistile mongole sunt terenuri uscate si fragile. Suprapopularea din Mongolia este o alta cauza a supraincarcarii cu mai multi crescatori de animale, care se lupta sa ofere hrana familiei lor.

Efecte

Furtuni de nisip si praf

S-a inregistrat o crestere de 25% a emisiilor anuale globale de praf intre sfarsitul secolului al XIX-lea si pana in zilele noastre. Cresterea desertificarii a sporit si cantitatea de nisip si praf pe care vantul o poate ridica de la sol, formand o furtuna. De exemplu, furtunile de praf din Orientul Mijlociu „sunt din ce in ce mai frecvente si mai intense in ultimii ani”, deoarece „reducerile pe termen lung ale precipitatiilor scad umiditatea solului si acoperirea vegetala”.

Furtunile de praf pot contribui la anumite tulburari respiratorii, cum ar fi pneumonia, iritatiile pielii, astmul si multe altele. Acestea pot polua apa de suprafata, pot reduce eficacitatea eforturilor de a obtine energie curata si opresc majoritatea formelor de transport.

Furtunile de praf si nisip pot avea un efect negativ asupra climei, ceea ce poate agrava desertificarea. Particulele de praf din aer risipesc radiatiile primite de la soare. Praful poate oferi o acoperire momentana pentru temperatura solului, dar temperatura atmosferica va creste. Acest lucru poate deforma si scurta durata de viata a norilor, ceea ce poate duce la mai putine precipitatii.

Siguranta alimentara

Securitatea alimentara la nivel mondial este amenintata de desertificare si suprapopulare. Cu cat populatia creste, cu atat mai multe alimente trebuie produse. Afacerea agricola este mutata dintr-o tara in alta.

De exemplu, Europa importa in medie peste 50% din produsele sale alimentare. Intre timp, 44% din terenurile agricole sunt situate in zone uscate si furnizeaza 60% din productia mondiala de alimente. Desertificarea scade cantitatea de teren durabil pentru uz agricol, dar cererile sunt in continua crestere. In viitorul apropiat, cererile vor depasi oferta.

Modelarea vegetatiei

Pe masura ce desertificarea are loc, peisajul poate progresa prin diferite etape si se poate transforma continuu in aparenta. Pe terenul inclinat treptat, desertificarea poate crea spatii goale din ce in ce mai mari pe o fasie mare de teren, fenomen cunoscut sub numele de „brousse tigrée”. Un model matematic al acestui fenomen propus de C. Klausmeier, atribuie acest model dinamicii in interactiunea planta-apa. Un rezultat al acestei observatii sugereaza o strategie de plantare optima pentru agricultura, in mediile aride.

Cauze

Prevenirea suprasolicitarii provocate de om

Una dintre cauzele primare ale desertificarii este o supraagravare a terenurilor uscate prin cresterea traditionala prost gestionata.

Cauza imediata este pierderea majoritatii vegetatiei. Acest lucru este determinat de o serie de factori, singuri sau in combinatie cu altii, cum ar fi seceta, schimbarile climatice, lucrarile de cultivare pentru agricultura, supraincarcarea si defrisarea. Vegetatia joaca un rol major in determinarea compozitiei biologice a solului. Studiile au aratat ca, in multe medii, rata eroziunii si a scurgerii scade exponential cu cresterea acoperirii vegetatiei. Suprafetele uscate si neprotejate ale solului se degradeaza si sunt spalate de inundatii fulgeratoare, lasand straturi inferioare infertile de sol, care se coc la soare si devin un spatiu neproductiv.

Multi oameni de stiinta considera ca una dintre cele mai frecvente cauze este excesul, consumul prea mare de vegetatie de catre vite sau alte animale.

Oamenii de stiinta sunt de acord ca existenta unui desert in locul in care se afla acum desertul Sahara se datoreaza unui ciclu climatic natural; acest ciclu cauzeaza adesea lipsa apei in zona din cand in cand. Exista o sugestie ca ultima data cand Sahara a fost convertita din savana in desert, aceasta s-a datorat partial excesului de vite ale populatiei locale.

Suprapopularea este unul dintre cei mai periculosi factori care contribuie la desertificare. Populatiile umane cresc in ritm exponential, ceea ce duce la supraincarcare, supraagricultura si defrisare, deoarece tehnicile acceptate anterior devin mai putin durabile.

Schimbarile climatice sunt probabil un factor important in procesul de desertificare, deoarece simularile sugereaza ca efectul de sera poate creste raspandirea deserturilor cu pana la 20%.

Exista mai multe motive pentru care fermierii folosesc agricultura intensiva, spre deosebire de agricultura extinsa, dar principalul motiv este de a maximiza productiile. Prin cresterea productivitatii, acestia necesita mult mai multe ingrasaminte, pesticide si forta de munca, pentru intretinerea utilajelor. Aceasta utilizare continua a pamantului epuizeaza rapid nutrientii solului, provocand aparitia zonelor uscate si in cele din urma, a deserturilor.